Cum să alegi o tabără bună?
Timp, loc, cu cine?

În funcție de timp, loc, colectiv sau activități sunt mai multe modalități de a alege o tabără pentru copilul nostru. Există varianta în care o alegem exclusiv după data în care este organizată, pentru a se potrivi programului nostru de concediu, dar nu ar putea fi neapărat cea mai bună alegere din punct de vedere educațional.
Mai este și posibilitatea de a ne trimite copilul într-o tabără exclusiv cu colectivul clasei, doar că aici dezavantajul este că nu va fi experimentată deschiderea către noi oameni și relații. Dacă ați trecut de experiența primei tabere vă încurajăm să încercați ceva nou.
Apoi, ar mai fi și destinația, unii preferând tururi de destinații interne, țări străine, poate chiar exotice. În acest caz, tabăra riscă să semene cu un tur alert de vizitare a unor obiective turistice și nelipsitul shopping, având un caracter mai mult comercial decât personal și educativ. În privința destinației iarăși este important să nu optăm pentru tabere în locații aproape de șosele cu trafic aglomerat. Spațiul contează în alegerea taberei.
"Tabăra trebuie sa fie plăcuta și instructivă"
Să nu uităm însă, menirea inițială (și ideală) a taberelor: să stimuleze dezvoltarea corectă a copiiilor, să-i ajute să deprindă abilități noi, să-i învețe cum să socializeze corect, iar toate acestea să se petreacă într-un mediu sigur și sănătos.
Pentru toate aceste motive, noi suntem de părere că ar trebui să facem tot posibilul ca tabăra aleasă să fie plăcută dar în același timp instructivă.

În ce privește activitățile taberei, acestea pot fi diverse, dar important este ca alegerea să fie și pe placul copilului, ba chiar să-i întărească unele abilități deja existente.
Unele tabere se concentrează pe dezvoltare personală, caz în care majoritatea activităților se bazează pe metode alternative de învățare, prin jocuri educative de echipă.

Altele au tematică de cunoaștere și explorare, învățându-i cum să relaționeze cu natura și mediul înconjurător. Sunt și variante sportive sau chiar cu caracter militar, unde cei pasionați își pot îmbunătăți tehnica și strategiile.
Dezvoltare, socializare, respect, prietenie

Ca regulă generală, un program de tabăra bun ar trebui sa ofere copiilor angajament coordonat, combinat cu momente de relaxare și refacere. Acest detaliu este esențial în reușita unei tabere. Reducând la maximum timpii de plictiseală, telefonul și/sau tableta devin amintiri îndepărtate și fac loc plăcerii de a socializa și de a se juca, lucruri care ajută la dezvoltarea sănătoasă a oricărui copil.
Prin interacțiunea directă, aceștia sunt îndrumați să-si exprime corect și coerent punctul de vedere și să asculte și alte păreri. Nu mai puțin important este faptul ca încep să cunoască diferite tipologii de personalități, lucru care le este util în viață.
Foarte importantă pentru un copil este și încrederea în sine și conștientizarea propriilor capacități, de aceea un program bun de tabără trebuie să includă activități diverse, în cadrul cărora copiii să primească recunoașterea și aprobarea celorlalți participanți pentru talentele lor.
Programele de creativitate încurajează libertatea în gândire și gândirea nonconformistă (outside the box) și ajută la identificarea abilităților fiecărui copil.

Activitățile de echipă ajută copilul să se încadreze într-un colectiv activ, să-și raporteze performanța și rezultatele în cadrul echipei și în același timp îl ajută să cimenteze relațiile de prietenie prin distracție și lucru.
Nu în ultimul rând taberele trebuie să fie distractive
În timp ce învață și descoperă copiii au nevoie să râdă, să fie relaxați și binedispuși, astfel că activitățile trebuie să fie structurate corespunzător, toată învățarea trebuind să fie aplicată și interactivă, lucru care la sfârșit se concluzionează în prietenii ce se păstrează în timp.

În concluzie, taberele de vară sunt un instrument ideal de dezvoltare al copilului, atât din punct de vedere educațional, cât și fizic și emoțional. Nu trebuie să ne fie frică să ne despărțim temporar de copii, ci trebuie să le încurajăm independența (într-un mediu controlat) și să le stimulăm dorința de cunoaștere prin alegerea taberei potrivite.
La Activ Parc, avem o locație excelentă pentru tabere la care se adaugă experiența în organizarea de tabere cu diferite tematici și proiecte dezvoltate prin colaborari cu specialiști în educație. Programele de tabără din acest an au fost anulate sau amânate pentru sfârșitul lunii august, legislația nefiind specifică pentru acest domeniu, însă paza bună trece primejdia rea, ne dorim sa fim sănătoși cu toții și luăm măsuri de prevenire. Oferim însă câteva activități pentru copii desfășurate doar în natură în număr limitat de participanți, pe care le găsiți urmând link-ul https://bit.ly/2MzfUjN