top of page

Despre reconectarea copiilor cu natura


În ultimele decenii salturile tehnologice au fost impresionante și ne-au schimbat stilul de viață brusc și cuprinzător. Această viteză cu care progresul s-a instalat în viețile noastre nu ne-a dat șansa să ne adaptăm, să găsim un nou echilibru între sănătate și societate.

Din păcate putem spune că în zilele noastre copiii și familiile nu au suficiente ocazii de a petrece timp în natură, fie pentru a se relaxa în aer liber sau pentru a practica diverse activități specifice mediilor deschise. Deși sunt multe studii în acest domeniu, nu cred ca este nevoie să observe experții "sedarea digitală" a copiilor. Astazi, copiii petrec mai mult timp la televizor sau pe internet decât în activitate fizică afară.

În același timp meniul zilnic a început să includă foarte multe mâncăruri procesate și extrem de bogate în calorii, mâncaruri care au un bogat conținut de sare și zahăr, ceea ce alterează gustul copiior. Aceste schimbări au produs la rândul lor alterații ale fiziologiei tinerilor, facilitând apariția tot mai deasă a fenomenului de obezitate. Pericolul direct în acest caz pentru copil este sigur și poate avea mai multe forme precum diabet, probleme cardiace și insomnii, dar și greutăți în ce privește integrarea socială și starea psihică generală. Obezitatea nu este singura problema a lipsei legăturii cu natura, apatia, anxietatea, irascibilitatea și chiar depresia, sunt stări des întâlnite în randul copiilor astăzi.

În ultimul deceniu numeroase studii și publicații științifice au documentat efectele pozitive ale reconectării omului cu natura. Consensul general al acestor lucrări a fost ca atunci când au contact zilnic cu natura, copii se bucură de un impact pozitiv asupra întegrului lor spectru de viață: sănătate fizică și psihică, îmbunătățirea performanțelor școlare și a integrării sociale. Printre avantaje putem regăsi:

  1. Susținerea dezvoltării multilaterale. Natura este importantă în dezvoltarea copiilor la toate nivelurile: intelectual, emoțional, social, spiritual și fizic.

  2. Ajută creativitatea și capacitatea de soluționare a problemelor. Studiind jocurile copiilor, cercetătorii au găsit că acei copii care se joacă în spațiile verzi dezvoltă jocuri mai creative în acele zone. De aceea, s-a ajuns la concluzia că joaca în natură incurajează și ajută capacitățile intelectuale și cele creative.

  3. Îmbunătățește capacitățile cognitive. În cazul în care copiii petrec timp liber zilnic în natură, aceștia își vor dezvolta mai ușor capacitățile cognitive și de concentrare.

  4. Creșterea performanțelor școlare. Studiile arată că școlile care organizează regulat lecții în aer liber sau alte activități în natură, reușesc să crească abilitățile elevilor de a învăța materiile predate în clasă. Ameliorarea starii de nemultumire, de anxietate, de irascibilitate este evident vizibilă dupa activitati creativ-educative în natură. Intensificarea activităților fizice. Copiii care se joacă în mod regulat în aer liber sunt mai activi fizic, mai selectivi în fața produselor pe care aleg sa le mănânce,, mai respectuoși față de semenii lor și mai creativi.

  5. Susținerea unei nutriții sănătoase. Copiii care sunt în contact cu mediile naturale în care comunitățile își cresc propriile produse tind să dețină un nivel mai ridicat de informație în privința nutriției și au șanse foarte mari să-și păstreze obiceiurile sănătoase și mai târziu în viață.

  6. Îmbunătățirea vederii. Petrecerea timpului în aer liber este una dintre puținele cauze ce duc la scăderea miopiei în rândul copiilor.

  7. Îmbunatatirea abilitatilor de mișcare, un somn liniștit datorita oxigenării corecte

  8. Deschiderea către societate. Atâta timp cât li se va oferi oportunitatea de a se juca în natură, copiii vor deveni mai isteți, mai sănătoși, mai fericiți și mai capabili de a relaționa cu cei din jur, creând un mediu de viață plăcut.

  9. Auto disciplina. Conform cercetărilor în domeniu, accesul la spațiile verzi sau măcar la priveliști din natură vor spori sentimentul de încredere în sine și capacitatea de autocontrol a copiilor.

  10. Reducerea stresului. Natura poate reduce nivelul stresului, mai ales în cazul copiilor, efectul cel mai puternic avându-l locațiile înverzite și bogate în vegetație.

Copii au nevoie de vitaminele naturii!

Spațiile naturale au un rol esențial în formarea unui habitat uman sănătos. Studiile indică faptul că oamenii care petrec mai mult timp în aer liber și consumă alimente mai sănătoase și neprocesate ajung să aibă mult mai puține probleme de sănătate decât cei care duc vieți sedentare în spații închise și au o dietă dezorganizată. Majoritatea copiilor petrec între 8 și 10 ore pe zi în instituții de învățământ, de aceea devine esențială integrarea naturii în viața lor de zi cu zi, atât în timpul liber – pentru relaxare cât și în timpul lecțiilor – pentru a le spori puterea de concentrare și creșterea performanțelor școlare.

Din conștientizarea unei nevoie personale, am creat Activ Parc, locul în care, prin intermediul pachetelor Școala Altfel și a taberelor de vară reconectăm copiii cu natura.

În taberele organizate la Activ Parc copiii petrec minimum 8 ore pe zi afară, implicați în activități recreativ-educative.

#tabara #vacanta #PiatraNeamt #Copii #familie #cazare #tabaradeaventura #tabaradeengleza #natura

  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page